Situația se prezintă în felul următor: nava de transport-marfă “Rozen” se întoarce acasă. În Oceanul Indian e acostată și capturată de niște pirați somalezi – iar cînd zic “somalezi” e clar ce înseamnă asta: multă tradiție în domeniu, puțină masă corporală și niște pușcoace semiautomate, de proveniență rusească. Începe, evident, o negociere. Între Omar, un traducător aparent angajat cu japca de pirații care, evident, nu vorbesc nici o limbă străină, și Peter Ludvigsen, CEO-ul firmei daneze Orion Seaways, care deține nava deturnată. Omar zice: “15 milioane de dolari”. Iar Peter va replica puțin mai tîrziu, urmînd sfaturile unui specialist în astfel de situații de criză (jucat de actorul neprofesionist Gary Skjoldmose Porter, care în viața reală e un foarte eficient life hostage negotiator): “250.000 de dolari”.
Nu vă alamați: acesta nu este un film neomarxist de propagandă sau franțuzesc, pur și simplu, despre capitaliștii veroși care nu dau doi bani pe viața clasei muncitoare. În cazul de față șapte marinari jegoși de pe un vas cargo de mîna a doua, dintre care se remarcă decisiv bucătarul Mikkel Hartmann, contrapunctul social lui Ludvigsen. Nu. Miza acestui film* sobru, temeinic și adevărat ca un breaking news de la BBC e în cu totul altă parte, anume în locul acela geografic exotic în care capitalismul se întîlnește, veți vedea, cu umanitatea. Iar Peter Ludvigsen e tot ce poate fi mai diferit de stereotipul robotului unidimensional, în costum de 3.000 de euro, pe care-l știm din bancurile cu corporatiști sau din delirul stîngist al lui Michael Moore.
De altfel, regizorul Tobias Lindholm, format la școala Dogmei lui Thomas Vinterberg (împreună cu care a scris scenariul pentru The Hunt / Jagten), nu e interesat de mult prea evidentele diferențele sociale dintre oameni – între maioul lui Hartmann și cel al lui Ludvigsen nu există deosebiri esențiale,
