Cînd vine vorba despre securitate, românii sunt departe de a avea păreri coerente şi unanime. Unii – mai ales cei din generaţiile mai noi – pornesc de la o solidă bază de ignoranţă. Nu le vine să creadă că dracul a fost chiar atît de negru sau nu pricep de ce n-am protestat în masă.

Nu cred că nu exista internet şi că dreptul de a avea o maşină de scris trebuia recîştigat în fiecare an, la poliţie. Alţii ştiu, dar preferă amnezia. ”Măcar aveam locuri de muncă asigurate, bilet sindical la Călimăneşti şi locuinţă ieftină la bloc.” Alţii sunt patrioţi: ”Securiştii au apărat ţara!” (de unguri, de ruşi, de capitalişti), ”Îşi făceau şi ei meseria!”, ”Toate ţările au servicii secrete”. Nu lipsesc nici firile pravoslavnice: ”Nu toţi erau răi!”, ”Aveau şi ei o familie de întreţinut”. În sfîrşit, există şi ”împăciuitorismul constructiv”: ” Ce-a fost a fost, să privim spre viitor!” Fapt este că ne-am resemnat cu toţii, pînă la urmă, să trăim umăr la umăr cu foşti ofiţeri şi turnători, ba chiar să-i descoperim bine situaţi în politică sau în afaceri.

Apariţia dezlănţuită a fostului torţionar Vişinescu pe scena publică a radicalizat, întrucîtva, judecata oamenilor. Bietul bătrînel a fost pozat şi filmat în timp ce distribuia pumni şi înjurături ca în vremurile lui cele mai bune. Ei bine, chiar şi pentru naturile mai îngăduitoare, lucrurile au căpătat o întorsătură care putem pentru ca să zicem că nu se mai poate! Aflăm – ca şi cum n-am fi ştiut – că mai sunt şi alţii, nu puţini, asemenea lui Vişinescu: liberi, fără regrete, dacă nu chiar mulţumiţi de ”cariera” lor, recompensaţi de statul nostru sărac, dar democratic, cu pensii grase, incomparabil mai generoase decît acelea de care beneficiază eventualii supravieţuitori ai ”profesionalismului” lor. Şi-au păstrat intacte privilegiile şi sub Iliescu, şi sub Constantinescu şi sub Băsescu. Toţi au avut alte priorităţi decî