Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bei bere fără alcool şi RIŞTI SĂ RĂMÂI FĂRĂ PERMIS

Publicat in Ziarul Ring, marți 6 august 2013 ·

Cu toţii am văzut reclamele sau am consumat diverse mărci de bere fără alcool. Unii chiar am urcat la volan după ce am băut astfel de bere. Nutriţionista Marie Vrânceanu, de la Clinica de Nutriţie şi Nutrigenetică Eurodiet, susţine însă că aceasta conţine suficient alcool pentru a ne lăsa fără permisul de conducere.

Berea fără alcool se obţine prin întreruperea fermentaţiei de îndată ce berea a ajuns la gradaţia alcoolică dorită sau prin îndepărtarea alcoolului prin evaporare în vid la temperatura de 78,5 grade Celsius.

Gust de pilitură de fier

„Consider că berea fără alcool este o păcăleală. Îi lipseşte esenţa pentru care toţi pământenii consumă bere: alcoolul. Gustul amărui de hamei se păstrează în gură - tip pilitură de fier -, cu diferenţa că nu devii vesel consumând-o şi în niciun caz, dacă eşti bărbat, nu vei avea curaj, de exemplu, să îi ceri numărul de telefon tipei de la masa de alături”, explică Marie Vrânceanu.

Concentraţia 0%, foarte rară

“În funcţie de ţară, berea aceasta, care seamănă cu un fel de supă de melci amari, poate avea până la 1,2% alcool în Italia (deşi lăudata Drive beer conţine 2,5% alcool), 0,4% în SUA şi, se spune, 0,05% în Marea Britanie. Singura cu 0% alcool e Zero Moretti, însă berea aceasta chiar este zero şi din punct de vedere organoleptic. Ori beţi apa care v-a rămas de la spălatul vaselor, ori Moretti, senzaţia este cam la fel”, susţine nutriţionista.

Câte calorii are

“Un gram de alcool furnizează 7 kcal, însă gradaţia alcoolică de pe etichetă nu corespunde unui gram de alcool, ci unui mililitru de etanol care dezvoltă 5,53 calorii. Deci berea fără alcool are circa 15 kcal la 100 ml, în timp ce una alcoolizată 5% are cam 35 kcal”, explică Marie Vrânceanu.

După trei sticle sunteţi în afara legii

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°