Sunt într-o perioada de drumuri continui. Maşina este transformată într-un soi de birou ambulant şi restul e mult drum, întâlniri, tabere, discuţii interminabile, vame şi iar drum. Nu mă uit la televizor, nu citesc presa decât ocazional şi ascult doar Radio România Actualităţi (când apuc). Am prins în treacăt relansarea „poveştii torţionarilor” şi m-a surprins ca şi pe Cristian Tudor Popescu amploarea care a luat-o „Cazul Vişinescu”.
În acelaşi timp nu pot să nu văd o „bătălie pe gloria anticomunistă” cu mize foarte mici (a se vedea reacţia lui Vladimir Tismăneanu nemuţumit pe actualul IICCMER şi arătând că această „campanie” are cu totul alte cauzalităţi).
Zilele acestea, absolut întîmplător, citeam dosarul procesului lui Iosif Brodski din 1964. Dosarul este destul de lung dar fascinant mai ales prin modul în care viitorul laureat al Premiului Nobel pentru literatură reuşeşte să răstoarne situaţia prin diferse forme retorice, întrebări şi ironii foarte subtile. Brodski reuşeşte în anumite momente să împingă discuţia (ajutat şi de prostia birocraţilor) spre un absurd ridicol. Finalul este unul „pozitiv” dacă ţinem cont de context: 5 ani de interdicţie de a mai locui la Leningrad. Motivul: poeziile lui Brodski influienţează negativ tineretul. În anul 1987 lui Iosf Brodski i se va decerna Premiul Nobel pentru literatură. (Cine e pasionat de Iosif Brods recomand un film excelent: A Room And A Half, regizat de Andrei Khrzhanovsky.)
Un fragment din Procesul lui Iosif Brodski, anul 1964:
– Stagiul dumneavoastră de muncă?
– Aproximativ…
– Nu ne interesează „aproximativ…”!
– Cinci ani.
– Unde aţi lucrat?
– În fabrică. La secţia geologică…
– Cât timp aţi lucrat în fabrică?
– Un an.
– Ce-aţi lucrat?
– Am fost strungar.
– Ce specializare spuneaţi că aveţi?
– Poet, poet-traducător.
–
