Expertul în justiţie de tranziţie, Raluca Grosescu, a explicat, într-un interviu pentru România liberă, de ce este greu să deschizi în acest moment un proces împotriva foştilor criminali ai regimului comunist.
Raluca Grosescu spune că şi în alte ţări foste comuniste au existat impedimente juridice, dar acolo unde a existat “voinţă politică”, acestea au fost depăşite şi oameni care au săvârşit abuzuri au fost traşi la răspundere.
Germania poate fi luată drept exemplu în ceea ce priveşte condamnarea torţionarilor, atât nazişti, cât şi comunişti.
România liberă: Care sunt principalele impedimentele din punct de vedere juridic care au blocat începerea unui proces al torţionarilor comunişti?
Raluca Grosescu: Ca peste tot în blocul ex-comunist, şi în România, termenele de prescripţie au constituit principalul obstacol juridic. De exemplu, în Codul Penal socialist, care s-a menţinut aproape integral în România după 1990, omorul era prescris după 15 ani.
Asta însemna că un omor comis, de exemplu în 1950, nu putea fi investigat decât până în 1965. Dacă Procuratura nu declanşa nici o anchetă timp de 15 ani, nimeni nu mai putea fi judecat mai târziu. Există totuşi o supapă în Codul Penal (articolul 128), care spunea că, dacă din motive obiective şi de neevitat o anchetă nu poate fi demarată, cursul prescripţiei se suspendă şi se reia la data când acel motiv nu mai există.
Acest argument a fost folosit de procurorii români în două cazuri: cazul Alexandru Drăghici, fost ministru de Interne în perioada Dej, acuzat în 1993 de instigare la omor deosebit de grav comis în 1954, şi cazul Gheorghe Crăciun, şef al Penitenciarului Aiud între 1958 şi 1964, acuzat în 2000 pentru moartea a 216 deţinuţi politici, torturaţi, executaţi sau înfometaţi la Aiud, în timpul mandatului său.
Procuratura a considerat că, pe perioada comunistă, era imposibil să
