Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat că el a fost singurul care a votat împotriva disputării barajului dintre Rapid şi Chiajna, iar propunerea forului condus de Dragomir, de a avea 18 echipe în Liga I, a fost făcut de incompetenţi.
Naşu a explicat că Liga Profesionistă de Fotbal a propus în Comitetul Executiv al FRF din data de 6 iulie ca Liga I să aibă tot 18 echipe şi nu 17 câte au rămas după procesul de licenţiere. D e aici s-a ajuns la disputarea barajul.
"La Comitetul Executiv din 6 iulie şi la cel de mai devreme, din 21 iunie, am militat pentru respectarea regulamentului şi al statului federaţiei, în sensul că niciunul dintre cele două cluburi nu îndeplineau condiţiile de a participa în Liga I, şi mă refer la Rapid şi la Universitatea Cluj. Universitatea Cluj a introdus acţiune la TAS şi ulterior a avut câştig de cauză. În data de 6 iulie a fost acceptată în competiţie. Tot în 6 iulie, s-a votat - şi după părerea mea nu trebuia să aibă loc acest vot - pentru că tot ce s-a pregătit la ligă ca documentaţie, după părerea mea a fost o lucrare incompetentă, făcută de persoane incompetente... S-a supus la vot, fiind opt membri prezenţi... Astăzi pot să vă spun că singurul vot împotrivă a fost votul meu, argumentat şi de documente, atât pentru 18 echipe, cât şi pentru baraj. Am susţinut şi am votat împotriva propunerii pe care a făcut-o Doru Costin, aceea de a se disputa barajul. Am votat împotriva propunerii făcute de ligă pentru 18 echipe şi am votat împotriva barajului. Din păcate, au fost şapte voturi la unu şi majoritatea decide, aşa că am dat drumul hotărârii. Şi asăzi spun că nici Concordia, nici Rapidul nu îndeplinesc condiţiile de a participa în Liga I", a spus Sandu.
De azi, Chiajna vine în locul Rapidul
Preşedintele FRF a anunţat că de azi, în urma Comitetului de Urgenţă, va intra în vigoare hotărârea TAS din 2 august, p