Focurile de artificii care au marcat intrarea Croaţiei în Uniunea Europeană s-au stins, iar noul membru al blocului comunitar se găseşte, la o lună de la aderare, deloc surprinzător, în faţa realităţilor unui dezastru economic, comentează AFP.
Intrarea în UE la 1 iulie a marcat o ruptură simbolică a Croaţiei de moştenirea războiului de independenţă din fosta Iugoslavie, din perioada 1991-1995, care a provocat 20.000 de morţi.
Perspectivele redresării economiei, aflată în recesiune din 2008, sunt însă sumbre.
Un croat din cinci nu are un loc de muncă, în timp ce şomajul din rândul tinerilor, de 50%, este de peste două ori mai mare decât media la nivelul UE, de 23%, fiind depăşit doar de cel din Grecia şi Spania.
Circa 60% din exporturile Croaţiei sunt destinate pieţei comunitare, dar criza economică care afectează numeroase ţări europene nu permite nicio speranţă de îmbunătăţire.
Economia croată depinde în mare măsură de turismul de pe coasta adriatică, iar intrarea în UE ar putea, în mod paradoxal, să aibă un efect negativ, întrucât Croaţia este constrânsă să impună vize pentru cetăţenii unor ţări din afara Uniunii, precum Rusia şi Turcia.
Totodată, Standard&Poor's a retrogradat recent perspectiva ratingului Croaţiei de la stabilă la negativă.
Agenţia consideră că avantajele economice ale aderării la UE vor fi limitate de probleme structurale, constrângerile politice în privinţa reformelor bugetare, gradul ridicat de îndatorare în sectorul public şi cel privat, precum şi de mediul extern defavorabil.
Guvernul croat anticipează pentru acest an o uşoară creştere economică, dar analiştii se aşteaptă la o contracţie de 1%.
Executivul de la Zagreb a lansat recent procesul de privatizare a celei mai mari companii de asigurări din ţară şi