Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clienţii care au cerut credite în euro rămân cu dosarele în aer

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 august 2013 ·

Aproximativ 95% din creditele ipotecare acordate până acum cu garanţia statului au fost în euro, clienţii alegând această variantă datorită dobânzilor mai mici faţă de împrumuturile în lei. Foto Ovidiu Micsik

Decizia-surpriză a guvernului de a acorda garanţii doar pentru credite ipotecare în lei prin programul Prima casă „aruncă“ în incertitudine zeci de clienţi care au primit aprobarea băncii pentru un împrumut în euro şi au achitat deja un avans proprietarilor, dar nu au mai obţinut finanţare pentru că plafonul de garanţii a fost epuizat între timp.

„Am primit aprobarea financiară pe suma maximă de 57.000 de euro. Am semnat un antecontract şi am virat proprietarului apartamentului un avans de 3.000 de euro. După trei săptămâni banca ne-a spus că s-au terminat fondurile şi noi nu mai intrăm în program. Sunt zeci de clienţi în situaţia noastră. Nu vreau credit în lei pentru că dobânda este cu 30% mai mare“, spune un tânăr, administrator al unei firme mici, care a aplicat pentru un credit încă din luna iunie.

Ministerul Finanţelor a modificat recent regulile din programul Prima casă şi va acorda garanţii doar pentru credite în lei, care sunt mai scumpe cu circa 3 puncte procentuale.

Aproximativ 95% din creditele ipotecare acordate până acum cu garanţia statului au fost în euro, ceea ce înseamnă că majoritatea clienţilor care au rămas cu dosarele suspendate după epuizarea vechiului plafon de garanţii solicitaseră un împrumut în valută.

„Ultimele informaţii pe care le deţi­nem de la Ministerul Finanţelor indică o suplimentare a plafonului de garanţii doar în moneda naţională. După publicarea noilor condiţii în Monitorul Ofici­al, programul va putea fi reluat de toate băncile participante“, au declarat la so­licitarea ZF reprezentanţii Fon­du­lui de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituţia care gestionează garanţiile acordate

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 7 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 10 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum o ora
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°