Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Potrivit ZF, THR Marea Neagră a făcut afaceri de doar 30 de milioane anul trecut! Vezi reacţia directorului Linica Stan

Publicat in Ziua Constanta, luni 5 august 2013 ·

Cu 13% din litoralul românesc THR Marea Neagră a avut anul trecut afaceri de doar 30 mil. lei (6,7 mil. euro) pentru că administrarea a fost foarte proastă în ultimii 20 de ani, perioadă în care SIF Transilvania a deţinut controlul, scriu cei de la Ziarul Financiar.

„Administratorii SIF Transilvania n-au avut interes să facă ceva. Dintotdeauna a fost un management defectuos. Din punct de vedere financiar când bagi zeci de milioane de euro într-o companie cum este THR Marea Neagră şi ai venituri de nimic este un eşec răsunător şi asta ar trebui să dea de gândit acţionarilor“, spune un broker.

Acţiunile THR Marea Neagră au scăzut de la începutul anului cu 10,7% pe bursă, iar în ultimii trei ani valoarea de piaţă a companiei s-a redus de trei ori, ajungând în prezent la 7,2 mil. euro.

Mai multe AICI

Contactată telefonic de reporterii ZIUA de Constanţa, ec. Linica Stan, directorul general THR Marea Neagră, susţine că asistăm la „o campanie denigratoare de presă, probabil că am supărat pe cine nu trebuie”. „Bugetul nostru este pe site. Nu este aşa. Ce înseamnă «afaceri de doar 30 mil. lei», vorbim de o sumă cel puţin dublă ca valoare”. „O să facem o analiză a datelor prezentate de cei de la Ziarul Financiar şi o să trimitem un drept la replică”, a menţionat Linica Stan. Referitor la scăderea acţiunilor pe bursă, ec. Linica Stan afirmă că: „Dacă o acţiune cade nu înseamnă că activitatea unei companii este proastă, cade bursa”.

Întrebată despre gradul de ocupare existent la această dată în structurile de cazare deţinute de THR Marea Neagră, directorul general ec. Linica Stan nu a fost în măsură să ofere cifre concrete, precizând că: „În această perioadă stăm destul de bine. Tocmai acum facem o analiză, iar joi va avea loc Consiliul de Administraţie unde vom centraliza aceste date”. „Circulaţia turistică este conjuncturală. La

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°