Sărbătoarea evocă un moment important, petrecut în ultimul an de viaţă pământeană a Mântuitorului nostru, în ultima sa etapă de propăvăduire.

Creştinii sărbătoresc marţi, 6 august, Schimbarea la faţă a Mântuitorului, pe Muntele Tabor, în faţa ucenicilor săi, Petru, Ioan şi Iacov, eveniment care a avut loc în ultimul an al propăvăduirii sale. Momentul Schimbării la faţă a Domnului, petrecut în anul 33 al vieţii sale, este punctul central al Revelaţiei lui Dumnezeu în lumină. Biblic, Schimbarea la faţă a avut loc înainte de intrarea lui Iisus în Ierusalim şi de răstignire. De fapt, în acel moment, spun teologii, pentru Hristos n-a însemnat nicio schimbare din punct de vedere fizic, ci schimbarea s-a produs în conştiinţa apostolilor, care, pentru o perioadă limitată de timp, au primit puterea de a-l vedea pe Învăţătorul lor aşa cum era el de fapt, strălucind de lumina cea veşnică.

Datele istorice spun că această sărbătoare are ca origine momentul sfinţirii unei biserici zidite de împărăteasa Elena, pe muntele Taborului, în secolul IV. Generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc în secolul al VIII-lea după Hristos, iar în Occident, această sărbătoare a cunoscut o largă răspândire după hotărârea luată de Papa Calist al III-lea, drept mulţumire pentru victoriile obţinute de cruciaţi asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Considerată prima mare sărbătoare din postul Adormirii Maicii Domnului, Schimbarea la faţă a Domnului face parte din ciclul minunilor săvârşite de Iisus Hristos, fiind celebrată în toate bisericile creştine răsăritene. O altă semnificaţie destinată oamenilor este aceea a datoriei lor creştine de a se schimba la faţă, cu referire la faţa spirituală, a sufletului. Sărbătoarea marchează cumpăna dintre vară şi toamnă. Schimbarea la faţă este singura zi când se poate mânca peşte, în postul Sfintei Marii, care se va încheia