Juan Martin Del Potro se anunță încă o dată drept cea mai probabilă alternativă la Big Four înaintea US Open, ultimul turneu de Grand Slam al sezonului.
Subiectul "Mai ia Delpo un Slam?" reapare din când în când, însoțit de fraze-standard, deja ultrafolosite, precum "forma din 2009", "that forehand", "Delpo is back" și așa mai departe. Din păcate pentru masivul argentinian, precum apar, semnele revenirii sale așa și dispar, cel mai adesea din cauza eternelor probleme medicale care nu i-au dat pace în toți acești ani.
După faimosul sezon 2009 și acea zi memorabilă când a devenit singurul jucător, altul decât Nadal, care l-a bătut pe Federer într-o finală de Slam, Delpo a trebuit să o ia de la capăt. A urcat pas cu pas înapoi către elita pe care o părăsise în urma acelei pauze de nouă luni, pauză cauzată de accidentarea la încheietură. A redevenit un jucător redutabil, a câștigat turnee, s-a întors în Top 10, după ce, la un moment dat, ajunsese până pe 485, însă procesul a fost lung și anevoios, iar ecartul dintre ele și primii patru n-a fost niciodată recuperat cu adevărat.
Ca într-o escaladare virtuală a unui zid, Juan Martin a alunecat de fiecare dată exact când părea gata să facă și ultimul pas. Să ții pasul cu Djokovic, Nadal, Murray și Federer ar fi fost oricum o misiune infernală în toți acești ani, însă, cu potențialul limitat de problemele fizice, "infernal" s-a transformat în "imposibil". Post US Open 2009, Del Potro a mai câștigat alte șapte titluri, însă a pierdut de cele mai multe ori războaiele care contau cu adevărat, meciurile din Slam-uri contra unuia dintre primii patru. Tot post-US Open 2009, Del Potro are un bilanț total de 7 victorii și 19 înfrângeri cumulate cu Djokovic, Nadal, Murray și Federer.
Citește continuarea articolului, cu mai multe detalii despre victoria lui Del Potro de la Washington și șansele lui la US O