Ȋnainte vreme, marele public nu găsea nimic comic ȋn prostia brută sau ȋn mârlănia afişată ostentativ. Purtătorii acestor „daruri” nu aveau nici măcar şanse teoretice de a prinde rubrica „Fapt divers” ȋn ziarele centrale.

Astăzi, vedeţi şi dumneavoastră, lumea „se râde”. Dar „se râde” cu un amestec de invidie şi complicitate ghiduşă, atunci când citeşte, de pildă, despre manelişti care şi-au pierdut casele cu turnuleţe la ruletă. Totuşi, ei „poate”, dom`le, să se descurce şi „n-a” omorât pe nimeni, până la urmă! Vox populi, cu alte cuvinte, fără a fi neapărat şi vox dei.

Ce-i drept, mai auzi şi de câte unul, mai puţin cunoscut, care a ȋngrozit o mare capitală europeană după ce şi-a ucis „fomeia” cu zeci de lovituri de cuţit. Se pare că publicul savurează detaliile, dacă ne luăm după graba cu care se publică astfel de „ştiri”. Câte lovituri de cuţit a ȋncasat victima şi ȋn ce parte a corpului, ce i-a făcut criminalul ȋnainte de a o ucide, cum şi-a tăiat venele şi s-a predat poliţiei, ce spune mama „fomeii”, plus vecinii şi aşa mai departe.

Ei bine, eu unul aş fi curios să descopăr şi mi-ar plăcea să analizez cu atenţie publicul-ţintă al acestor „ştiri”. Cum se explică faptul că asemenea „informaţii” se amestecă zilnic cu noutăţi despre evoluţia leului pe piaţa interbancară, stagnarea creditării, situaţia din Siria şi descoperirile arheologice din Turcia? Un posesor de laptop, care navighează pe internet pentru a afla ce se ȋntâmplă ȋn jurul lui, ȋşi aruncă ochii şi pe astfel de mizerii? Sunt mulţi cei care se desfată cu „ştiri” despre rebuturi umane sau e vorba doar de un ghiveci informaţional servit de o presă neputincioasă şi deprofesionalizată?

Eu aş paria pe faptul că miezul problemei nu are legătură nici cu presa, nici cu publicul. Creierului nostru i se administrează zilnic o doză de lături puturoase cu scopul de a fi ţinut departe de rea