Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ a trecut în subordinea instituţiei din Iaşi care va coordona activitatea tuturor direcţiilor de finanţe din Moldova. Noul şef al finanţiştilor nemţeni este Ioan Grigoriu. Acesta a fost cercetat, în trecut, de către DNA. Garda Financiară Neamţ trece în subordinea Direcţiei Naţionale Antifraudă, cu sediul în Suceava.
Începând cu data de 2 august, Direcţia Geneală a Finanţelor Publice Neamţ a intrat într-un amplu proces de restructurare. Practic, direcţiile au fost desfiinţate şi au trecut în subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, care va coordona activitatea celor foste şase direcţii judeţene din Moldova. Se estimează că personalul de la Direcţia de Finanţe Neamţ va fi redus cu 45-47 de posturi.
Ioan Grigoriu a fost numit, în 2 august, şeful Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi (Moldova), care va coordona Fiscurile din judeţele Iaşi, Vaslui, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Bacău.
Numele lui Grigoriu se leagă de o anchetă pornită, în 2011, de către Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi la CET Iaşi, furnizorul local de apă caldă şi căldură, al cărui director, Dorin Ivana, a fost învinuit de stopaj la sursă. Procurorii au descoperit că statul a fost prejudiciat cu 40 de milioane de lei, prin neplata la buget a contribuţiilor sociale ale angajaţilor, în perioada 2008 – 2011. Grigoriu a reprezentat statul în Consiliul de Administraţie al CET, în perioada în care a avut loc evaziunea fiscală, şi a fost învinuit de procurori că n-a notificat instituţiile de control de pe poziţia de director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, funcţie pe care o ocupa simultan. Trecutul lui Ioan Grigoriu, susţinut de PSD la şefia noii Direcţii Regionale de Finanţe Iaşi, este încărcat de controverse. Ex-adjunctul de la Finanţe a ocupat, în paralel cu slujba la stat, între 2000 şi 2003, şi