După nebunia care a apărut, în ceea ce priveşte falimentul personal, Banca Mondială s-a simţit datoare să atragă atenţia, într-un raport special, că legea falimentului personal nu generează pierderi reale pentru bănci, ci doar le forţează să accepte realitatea, cruntă ce-i drept, şi anume: clientul respectiv nu are de unde să mai achite ratele.

În numele “disciplinei creditului”, miniştrii finanţelor din ultimii 4 ani, alături de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, semnează scrisori de intenţie către FMI, prin care se angajează să blocheze iniţiativele legislative cu privire la falimentul personal. Următorul acord cu FMI are inclus acelaşi angajament.

În altă ordine de idei, instituţiile financiare internaţionale nu au nicio problema cu introducerea falimentului personal.

La sfârşitul anului trecut, Banca Mondială a publicat un amplu studiu cu privire la falimentul personal, unde analizează implicaţiile acestei proceduri pentru toate părţile implicate. Mai mult, acest studiu demontează toate “miturile” lansate de industria bancară din România în ultimii ani cu privire la falimentul personal.

Principala teamă a bancherilor este că atunci când va apărea falimentul personal, clienţii nu îşi vor mai achita datoriile, iar băncile vor suporta pierderi. Nimic mai greşit!

Raportul Băncii Mondiale precizează că regimul insolvenţei doar îi opreşte pe bancheri să colecteze ceea ce ei îşi imaginează că pot obţine de la datornic. În realitate, “nu privează creditorii de nicio resursă reală, ci doar îi forţează să accepte realitatea şi să oprească procedura ineficientă de obţinere a unor randamente himerice”.

Problema reală a insolvenţei nu constă în inabilitatea clientului de a plăti ratele, ci din cauza faptului că băncile nu recunosc această situaţie şi continuă într-un mod inutil şi distructiv acest proces.

O altă ideea falsă este asocie