TEPCO, operatorul centralei nucleare de la Fukushima, a comunicat prima estimare publică a scurgerilor radioactive în Oceanului Pacific de la catastrofa din 11 martie 2011, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al centralei, citat de AFP.
Potrivit TEPCO, între 20 şi 40 de mii de miliarde de becquereli s-au scurs în apele oceanului din luna mai 2011, respectiv la două luni după producerea catastrofei, până în iulie 2013.
Este pentru prima oară când TEPCO îşi publică estimările de la cutremurul din 11 martie 2011, urmat de un val tsunami care a cauzat o pană în cadrul centralei de la Fukushima, cel mai grav accident nuclear de după Cernobîl, în urmă cu 25 de ani.
TEPCO a recunoscut la sfârşitul lunii iulie că apa subterană plină de tritiu, stronţiu, cesiu şi alte elemente radioactive nu stagnează în subteran, aşa cum a pretins timp de săptămâni, ci ajunge până în ocean.
Circa 3.000 de tehnicieni şi muncitori acţionează în cadrul centralei pentru a pregăti dezafectarea acesteia, dar se confruntă în permanenţă cu avarii în locuri inaccesibile din cauza radioactivităţii, relatează Agerpres.
TEPCO, operatorul centralei nucleare de la Fukushima, a comunicat prima estimare publică a scurgerilor radioactive în Oceanului Pacific de la catastrofa din 11 martie 2011, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al centralei, citat de AFP.
Potrivit TEPCO, între 20 şi 40 de mii de miliarde de becquereli s-au scurs în apele oceanului din luna mai 2011, respectiv la două luni după producerea catastrofei, până în iulie 2013.
Este pentru prima oară când TEPCO îşi publică estimările de la cutremurul din 11 martie 2011, urmat de un val tsunami care a cauzat o pană în cadrul centralei de la Fukushima, cel mai grav accident nuclear de după Cernobîl, în urmă cu 25 de ani.
TEPCO a recunoscut la sfârşitul lunii iulie că apa subterană plină de triti