Arbitrajul lui Iulian Dima l-a nemulţumit pe finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, deşi unele decizii luate în acest meci a avantajat gruparea locală.
"Arbitrul are o problemă cu cartonaşele. Prea multe cartonaşe date în primele minute strică un meci de fotbal. Dacă insistam să fim mai agresivi, luam roşu. El nu a progresat deloc faţă de etapa trecută. El este cu aceeaşi tenacitate. Dă cartonaşe la nişte faze incredibile", a declarat Valeriu Iftime.
Dacă ar fi fost exigent şi ar fi aplicat regulamentul la sânge, aşa cum a făcut etapa trecută la Cluj, când a acordat 19 cartonaşe dintre care 16 galbene şi trei roşii, Dima ar fi fost acoperit de regulament şi ar fi putut acorda două cartonaşe roşii lui Croitoru şi Acsinte.
În minutul 37, Mariu Croitoru l-a lovit cu cotul în figură pe Ilie Iordache, deşi mai avea un galben după un fault făcut cu patru minute înainte tot la Iordache, mijlocaşul ecgipei locale a scăpat de eliminare, arbitrul Iulian Dima considerând că lovirea a fost involuntară. Apoi, în debutul reprizei secunde, Acsinte l-a călcat clar cu talpa pe Florean, iar Dima l-a iertat, deşi se impunea cartonaş galben. Cum Acsinte mai avea un galben din prima repriză, ar fi fost la rândul său eliminat.
Şi FC Botoşani a solicitat în prima repriză un cartonaş roşu la mijlocaşul Ovidiu Vezan, iertat la rândul său, în opinia oficialilor botoşăneni, de al doilea galben la puţine minute după ce a primit primul avertisment.
Arbitrajul lui Iulian Dima l-a nemulţumit pe finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, deşi unele decizii luate în acest meci a avantajat gruparea locală.
"Arbitrul are o problemă cu cartonaşele. Prea multe cartonaşe date în primele minute strică un meci de fotbal. Dacă insistam să fim mai agresivi, luam roşu. El nu a progresat deloc faţă de etapa trecută. El este cu aceeaşi tenacitate. Dă cartonaşe la nişt