Dincolo de partea spectaculoasă pe care o implică orice manifestare de protest ce inevitabil pune faţă-n faţă contes-tatarii cu forţele de ordine care devin, inevitabil, represive, deoarece sunt plătite să apere ordinea socială pe care o impune un guvern, trebuie să remarcăm că la baza acţiunii stă de fapt starea de frică ce cuprinde ambele tabere. Protestatarii sunt animaţi de frica nemărturisită public de a nu pierde libertatea de exprimare şi mişcare, guvernul şi partidele ce conduc un stat sunt cuprinşi de frica de a nu le scăpa de sub control puterea care-nseamnă avantaje materiale. Dar cea mai mare teamă apare, şi se manifestă public, din momentul în care masele de oamenii simpli încep să presimtă apariţia germenilor sociali ce degenerează în dictatură şi abuz. Este cazul recent al Turciei şi Egiptului, unde teama a fost provocată de tendinţa islamiştilor către abuzul social şi extrema intransigenţă dictatorială justificată de pretexte morale.

Din nou, la sfârşitul săptămânii trecute, conflicte violente au izbucnit, în Istanbul între poliţie şi câteva sute de protestatari, în urma cărora aproape zece manifestanţi au fost răniţi şi alte zeci arestaţi. Desigur, prim ministrul Erdogan a-ncercat ca mass-media turcă şi occidentală, mai ales cea din urmă, să nu facă public incidentul. A fost imposibil. în cursul zilei de sâmbătă, deoarece, din ordinul dat prin telefon, nefăcut public, al prim ministrului, piaţa Taksim şi parcul Gezi sunt interzise accesului public, protestatarii s-au strâns pe bulevardul Istiklal care duce spre emblematica piaţă a Istanbulului. Protestul de sâmbătă, care a strâns, conform cifrei furnizate de poliţie, trei sute de persoane, a avut loc la trei zile după ultimul organizat după pauza survenită de la ultima manifestare din iulie. De data aceasta, poliţiştii au arestat şi pe micii negustori care încercau să mai facă un ban vânzându-l