Ieri au fost afişate rezultatele pentru ocuparea posturilor din învăţământ, iar notele pe care le-au obţinut profesorii sunt, de-a dreptul, dezastruoase! De la începutul următorului an şcolar, la catedră se vor aşeza mii de cadre didactice de nota… 5!
Halal învăţământ în România! Cam aceasta e concluzia pe care o tragem după ce aflăm că elevilor le vor preda profesori care abia au obţinut medie de trecere la examenul de titularizare, rata de promovare la nivel naţional fiind de doar 47,78%, mai mică şi decât cea obţinută de absolvenţii de liceu la bacalaureat, respectiv 55%. Au fost evaluate lucrările a 29.509 de candidaţi, dintre care 14.098 au obţinut note între 7 şi 10, iar 9.476, note între 5 si 7. Rezultatele finale, pe 8 august
Pentru a deveni titular pe post, profesorul trebuie să aibă minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică (inspecţia). Cei care au avut între 5 şi 7 vor putea ajunge şi ei la catedră, însă pe posturi de suplinitori.
Contestaţiile se pot depune până astăzi, la ora 15.00, iar rezultatele finale se vor afişa pe 8 august. Repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 şi 12 august, iar pe 14 august, pentru suplinitori. Testările în cifre
- 160 de candidaţi au obţinut nota 10.
- Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj - 56,82%, iar cel mai scăzut procent, în Mehedinţi - 30,02%.
- 5.935 de participanţi au obţinut note sub 5.
- 53 de candidaţi au fost eliminaţi din cauza fraudei.
- 7,6% din candidaţii la examen s-au retras imediat după înscriere, din motive… personale.