Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grampet, grupul din care face parte firma câştigătoare a licitaţiei CFR Marfă: „Avem achitate la zi toate impozitele, nu avem vreo restricţie asupra conturilor“

Publicat in Adevarul, luni 5 august 2013 ·

Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet, care a câştigat licitaţia pentru preluarea a 51% din CFR Marfă, are achitate la zi toate impozitele şi taxele datorate bugetului de stat şi nu are vreo restricţie impusă asupra conturilor, au declarat reprezentanţii companiei.

Potrivit portalului sursazilei.ro, surse din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au declarat că averea omului de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost pusă sub sechestru la finele lunii iunie. Mai mult, surse din mediul bancar au declarat, pentru sursazilei.ro, că şi conturile deţinute de Gruia Stoica au fost poprite şi că acesta este motivul pentru care Stoica nu a putut obţine vreun împrumut de la nici o bancă românească pentru a achita pachetul de 51% din acţiunile la CFR Marfă.

„Dacă unele dintre atacurile la care am fost supuşi ar putea fi puse pe seama unor informaţii incomplete sau eronate, este din ce în mai clar că grupul de companii Grampet – GFR este ţinta unui atac coordonat din partea unei grupări de interese economice şi mediatice care îşi propune atât decredibilizarea companiei noastre, cat şi deraierea privatizării CFR Marfă, printr‐o campanie agresivă de dezinformare, prin articole lansate «pe surse», prin bloguri şi site‐uri obscure, susţinută constant de un post de televiziune care încearcă să‐şi acopere propriile probleme financiare“, se arată într-un comunicat al grupului Grampet.

Reprezentanţii grupului au salutat abordarea responsabilă pe care reprezentanţii tuturor instituţiilor statului au manifestat‐o în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în legătură cu privatizarea CFR Marfă.

„Considerăm că abordarea transparentă a acestei teme în cadrul unicului şi celui mai înalt for abilitat să se pronunţe asupra subiectelor naţionale strategice înlătura orice suspiciune cu privire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 57 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum 58 minute
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 37 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°