Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi români din Valea Timocului, Valea Moravei şi Banatul Sărbesc, în vizită la Arad

Publicat in Glasul Aradului, luni 5 august 2013 ·

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a invitat 100 de elevi din Serbia – Valea Timocului, Valea Moravei şi Banatul Sărbesc – să participe la evenimentele organizate în municipiu şi judeţ, în cadrul proiectului „Manifest pentru Sănătatea Pământului”.

Este vorba despre 25 elevi din jude­ţele Branicevo şi Morava, cărora li s-a refuzat la secretariatul şcolilor până şi înregistrarea cererilor pentru ore de limba română. Au mai fost invitaţi 25 elevi din judeţele Bor şi Zajecear, care nu au avut niciodată parte de lecţii de limba română, dar care au cerut la ancheta făcută de şcoală să înveţe de la 1 septembrie limba română în şcoală. Alţi 25 elevi au fost din judeţele Bor şi Zajecear, elevi care au fost implicaţi într-un proiect pilot de predare a limbii române în Serbia de Răsărit şi care au avut deja parte în această primăvară de câteva lecţii de limbă română susţinute de dascăli din Voivodina. Nu în ultimul rând, s-au aflat la Arad şi 25 elevi din Voivo­dina, care învaţă la şcoli unde se predă limba română. Unii dintre ei au adus pe scenă cântece şi dansuri din zona lor. Cu toţii au mulţumit preşedintelui CJA, Nicolae Ioţcu, pentru această iniţiativă şi pentru sprijinul constant acordat acestora.

Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, a mulţumit, de asemenea, şi premierului sârb Iviţa Dacici pentru promisiunea tri­misă în scris pe adresa AGIRO că se va permite predarea limbii române în şcoli. „Am avut ocazia să vorbim limba română timp de patru zile, ne-am întâlnit cu oameni deosebiţi, care au ştiut să ne facă să ne simţim aici, la Arad, ca la noi acasă. Ne bucurăm că, de la 1 semptembrie, şi în Valea Timocului, elevii vor avea posibilitatea să stu­dieze limba română în şcoli”, a declarat Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Ge­nerale a Învăţătorilor din România.

Acesta a subliniat că, de l

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 22 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 3 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°