Sub 50 la sută dintre profesorii care au susţinut examenul de titularizare au obţinut note peste 7, la proba scrisă a acestui concurs.
Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar doljean, din data de 30 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 77,13%. Au fost evaluate lucrările a 1000 de candidaţi, dintre aceştia, 434 de candidaţi (42,84%) au obţinut note între 7 şi 10, 347 de candidaţi (34,25%), note între 5 şi 7 şi trei candidaţi au obţinut nota 10.
Contestaţiile se depun în perioada 5-6 august la sediul inspectoratului şcolar judeţean (astăzi, 5 august, imediat după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv mâine, 6 august, între orele 8.00 şi 15.00). Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 8 august.
“La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, s-au înscris iniţial 1507 candidaţi, dar doar 1306 au fost cu drept de participare, reprezentând un număr de 49 discipline. Dintre aceştia s-au prezentat la examen 1021, din care am avut opt lucrări anulate, 232 de candidaţi cu note sub 5, iar 434 de candidaţi au promovat proba cu note peste 7, în timp ce note între 5 şi 7 au obţinut 347 de candidaţi. Trei candidaţi au reuşit să obţină nota maximă la disciplinele Istorie, Limba română şi Religie, iar doi au fost răsplătiţi cu 9,90 la disciplinele Geografie şi Matematică”, a declarat prof. Mihăiţă Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candida