Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu: Noul acord cu FMI era absolut necesar

Publicat in rfi, luni 5 august 2013 ·

România are nevoie de "coordonate", de aceea noul acord cu FMI era necesar. Declaraţia a fost făcută la RFI de consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. El spune în contextul reducerii TVA la pâine că România are o pâine ieftină, dar "de foarte proastă calitate".

Adrian Vasilescu apreciază că noul acord cu FMI era "absolut necesar, pentru că România a dovedit în ultima vreme că are nevoie de coordonate şi acordul acesta, pe care l-am încheiat prima dată în 2009, l-am reactualizat în 2011 şi acum suntem pe cale să-l încheiem a treia oară, pentru că încă lucrurile nu sunt bătute în cuie până la sfârşit, dar cert este că delegaţia celor trei instituţii financiare, Fondul Monetar, Comisia Europeană, Banca Mondială, a plecat de aici cu un DA foarte mare".

Noile taxe nu sunt o "nenorocire"

Cum priveşte consilierul guvernatorului BNR noile taxe şi impozite anunţate de Guvern, pentru a contrabalansa reducerea TVA la pâine: "Din câte am înţeles eu, este vorba de suprataxări la anumite produse care nu sunt de strictă necesitate, unele sunt considerate de lux, chiar dacă e o discuţie în legătură cu aurul, în sensul că şi aşa, România a urcat preţul aurului, în momentul în care a introdus TVA la acest produs. În al doilea rând, sunt comentatori care spun că aurul nu mai este un produs de lux, este un obiectiv de economisire (...). Aici este discuţia. În rest, că e suprataxat alcoolul, că vor fi accize şi la mai multe produse considerate de lux. Până la urmă, nu este o nenorocire dacă Fondul Monetar în special a vrut să aibă totuşi o garanţie, în condiţiile în care experimentul cu pâinea cu TVA redus nu va reuşi. Eu sper să reuşească".

Adrian Vasilescu precizează însă că "şi aici sunt câteva discuţii. În primul rând, membri ai Executivului au explicat foarte limpede: nu au mizat în primul rând, au spus ei, pe ieftinirea pâinii. S-ar

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 48 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

DNA, percheziţii la mai multe persoane şi instituţii din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud / Suspiciuni de corupţie, în perioada decembrie 2024 – martie 2025

News.ro acum 39 minute
Procurorii DNA fac, marţi, nouă percheziţii la mai multe persoane şi instituţii publice din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie, faptele fiind comise în perioada decembrie 2024 – martie 2025. ”Procurorii

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum 2 ore
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°