Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reorganizarea ANAF: preavize si posturi vacante

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 august 2013 ·

Unii funcţionari publici vor primi preavize, ca parte a procesului de reorganizare a ANAF, şi vor putea opta pentru ocuparea unor locuri de muncă vacante, selecţia urmând să fie făcută prin concurs dacă cel puţin două persoane aleg acelaşi post, a anunţat ieri instituţia.

„În cadrul procesului de reorganizare, numărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi, structura organizatorică devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite. Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc)“, arată ANAF, într-un comunicat.

Instituţia nu precizează câţi funcţionari vor primi preavize.

Potrivit ANAF, în termen de şapte zile, lista posturilor vacante va fi definitivată şi publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe site-ul instituţiei.

„În cazurile în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere“, precizează ANAF.

Guvernul a avizat, la sfârşitul lunii iunie, înfiinţarea Direcţiei Antifraudă, care va funcţiona inclusiv sub supravegherea Parchetului de cercetare penală, prin preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare.

În primăvara acestui an, premierul a anunţat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară şi Direcţia de Control Vamal vor fi reorganizate într-o Direcţie Antifraudă, care se va ocupa ţintit de combaterea evaziunii fiscale la accize, legume-fructe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 45 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 53 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°