Franklin Templeton Investment Management Limited UK, sucursala Bucureşti, Administratorul Unic al societăţii Fondului Proprietatea (FP) salută înţelegerea dintre autorităţile române, Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Mondială, privind derularea unui program economic ce urmează să fie susţinut de un nou acord stand-by.
FP consideră că acordurile anterioare au avut un impact semnificativ asupra stabilităţii macroeconomice obţinute de ţara noastră şi că au contribuit la situarea ţării pe o traiectorie clară de creştere economică, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a comentat: "Un nou acord cu FMI este cu siguranţă o veste bună pentru România şi ar trebui să fie un semnal pozitiv pentru investitorii străini interesaţi de ţară. Considerăm că autorităţile române au luat o decizie bună prin continuarea parteneriatului şi salutăm în mod special atenţia acordată reformelor structurale de către noul acord. Întreprinderile de stat, care încă reprezintă o mare parte a economiei româneşti, trebuie să treacă printr-un proces serios de reformă, în măsura în care ţara doreşte să aibă o economie competitivă, şi suntem încântaţi că Guvernul îşi va concentra eforturile în acest domeniu. Susţinem în totalitate orice măsură care vizează sporirea eficienţei, profitabilităţii şi transparenţei companiilor de stat. Ne bucură în mod special planurile privind listările publice ale unora dintre cele mai mari companii din România, printre care se numără Nuclearelectrica, Romgaz, CE Oltenia, Hidroelectrica şi Electrica. În opinia noastră, vom remarca îmbunătăţiri notabile la sfârşitul noului acord pe doi ani, iar la acel moment România ar putea fi foarte bine una dintre economiile europene cu cea mai rapidă creştere".
Acţiunile FP se află în creştere astăzi, la 0,6605 lei/a