Carla Bruni revine la cariera de model, după mandatul de preşedinte al soţului său Nicolas Sarkozy. Carla Bruni, în vârstă de 45 de ani, este protagonista celei mai noi campanii a casei de modă Bulgari. Pentru Carla Bruni, cântăreaţa şi fotomodelul de talie internaţională, campania la bijuterii este primul contract major de modelling de la începerea mandatului de presedinte al lui Sarkozy (2007-2012), scrie dailymail.co.uk.
Îmbrăcată elegant, Carla Bruni exprimă bucurie şi încredere în sine în fotografiile în care apare purtând felurite bijuterii distinse Bulgari, asortate cu ceasuri, genţi şi ochelari de soare, scrie Mediafax. "Sunt foarte mândră şi foarte fericita pentru ca am fost aleasa sa reprezint imaginea Bulgari pentur Haute Joaillerie", a spus Bruni, care si-a întrerupt cariera de modeling începută la 19 ani fie ca să se concentreze pe muzică, fie din cuaza mandatului de preşedinte al soţului ei. "Într-un fel, această casă de bijuterii îmi este deja familiară. Mă simt conectată la istoria sa romantică şi la sufletul său italian care respiră viaţă şi bucurie şi sper sincer să o onorez", a adaugat. De curând, Carla Bruni a fost surprinsă de fotografi în timpul vacanţei pe o plajă din sudul Franţei, înainte să apară alături de soţul sau, Nicolas Sarkozy, la un concert din cadrul festivalului de la Ramatuelle.
Carla Bruni revine la cariera de model, după mandatul de preşedinte al soţului său Nicolas Sarkozy. Carla Bruni, în vârstă de 45 de ani, este protagonista celei mai noi campanii a casei de modă Bulgari. Pentru Carla Bruni, cântăreaţa şi fotomodelul de talie internaţională, campania la bijuterii este primul contract major de modelling de la începerea mandatului de presedinte al lui Sarkozy (2007-2012), scrie dailymail.co.uk.
Îmbrăcată elegant, Carla Bruni exprimă bucurie şi încredere în sine în fotografiile în care apare purtând felurit