Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brătienii nu scapă de puşcărie nici după ce au plătit cauţiunea

Publicat in Gazeta Noua, luni 5 august 2013 ·

Membrii clanului Brătianu, aflaţi în arest din luna octombrie a anului trecut, îşi doresc cu orice chip să fie eliberaţi, mai ales că din luna aprilie sunt încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.

Bedu, Eugen, Mihai, zis Cucu, şi Mihai, zis Oaie, sunt cei patru membri ai clanului Brătianu arestaţi pentru evaziune fiscală cu ulei brut şi zahăr. Prejudiciul total se ridică la peste 160 de miliarde lei vechi, 80 de miliarde fiind prejudiciul pe ulei şi peste 80 de miliarde şi jumătate cel pe zahăr.

În cele mai bine de zece luni de când sunt arestaţi preventiv, Brătienii au formulat nenumărate cereri de liberare, însă niciuna nu a fost aceeptată. Asta până săptămânile trecute, când un magistrat al Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a admis cererea de liberare provizorie pe cauţiune pentru doi dintre cei patru, Bedu şi Mihai, zis Oaie. După ce au plătit câte 500 milioane lei vechi, Brătienii se şi vedeau liberi. Surpriza a venit, la sfârşitul săptămânii trecute, de la Curtea de Apel Craiova. Judecătorii au admis recursul DIICOT Olt şi au respins cererile celor doi ca neîntemeiate.

„Respinge cererile de liberare provizorie pe cauţiune formulate de inculpaţii Brătianu Mihai şi Brătianu Bedu, ca neîntemeiate. În baza art.160/5 al.4 lit.f, C.p.p. dispune restituirea cauţiunii în sumă de 50.000 lei către fiecare dintre cei doi inculpaţi, sume consemnate la CEC conform recipiselor cu nr.631995/1 şi 631996/1 din data de 19.07.2013. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în soluţia Curţii de Apel.

Acelaşi magistrat oltean a judecat şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi ţara formulată de Mihai Brătianu, zis Cucu. Surprinzător, în cazul acesta a resprins cererea, deşi cu doar trei zile înainte admisese eliberarea celorlalţi doi, Bedu şi Oaie, cu toţii având aceleaşi capet

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

HotNews acum 22 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, transmite News.ro. Diplomatul rus în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari teologi creştini şi „păzitor de duhuri rele”. Obiceiuri pentru noroc: Vin vărsat pe masă şi pomană pentru săraci

News.ro acum 19 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 29 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 11 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°