Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbările climatice: Pământul se poate transforma în Venus

Publicat in Puterea, luni 5 august 2013 ·

Schimbarea accelerată a climei în viitor ar putea să conducă în cele din urmă ca Pământul să devină o a două planetă Venus. Atmosfera de pe Terra se va încinge până la câteva sute de grade, iar oceanele se vor evapora, potrivit experţilor în climatologie, scrie în numărul său recent National Geographic, citat de portalul economic rus Rbc.

Expertul în climatologie, James Hansen, a avertizat nu demult în volumul său 'Furtuni ale viitorului' că în curând omenirea va arde toate rezervele de petrol, gaze şi cărbune, ceea ce ar putea declanşa un proces de încălzire a climei necontrolabil.

Combătută iniţial, teoria lui Hansen şi-a câştigat tot mai mulţi adepţi. Cercetătorul Colin Goldblatt de la Universitatea Victoria din Canada, implicat de asemenea în cercetări privind aceeaşi problemă, a declarat recent că previziunile profesorului Hansen sunt corecte.

Colin susţine că, în modelul anterior de schimbare a climei, pe care l-a dezvoltat împreună cu un grup de cercetători, nu se lua în considerare cantitatea de energie emisă de Pământ absorbită de vaporii de apă şi dioxidul de carbon.

Dacă energia venită pe Pământ de la Soare este echivalentă cu cea emisă de Terra în spaţiu, se ajunge la un echilibru termic. În cazul în care energia emisă de planeta noastră va fi menţinută de dioxidul de carbon şi vaporii de apă, Pământul se va încălzi din ce în ce mai mult.

Cu cât omenirea va arde mai mult combustibil cu atât mai mult dioxid de carbon va fi în atmosferă şi cu atât mai mare va fi temperatura planetei noastre. Pe măsura încălzirii climatice, oceanele îşi intensifică evaporarea, crescând cantitatea de vapori de apă în atmosferă. Toate acestea vor conduce la formarea unui fel de strat de izolare în jurul Pământului, încălzindu-l tot mai mult.

În opinia lui Hansen, un astfel de model va duce inevitabil la apar

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 57 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 24 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 23 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°