Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stimulente pentru mămici – 500 de lei lunar

Publicat in Magazin Salajean, luni 5 august 2013 ·

Aproape 200 de persoane din judeţul Sălaj, care au renunţat mai devreme la concediul de creştere al copilului şi s-au întors la serviciu, primesc lunar un stimulent în valoare de 500 de lei. Suma menţionată se acordă până la expirarea concediului de îngrijire al copilului.

Potrivit unor informaţii furnizate de Marinela Cipleu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj, instituţia prin intermediul căreia se realizează plata prestaţiilor sociale, acest stimulent de inserţie de 500 de lei, îl pot primi toţi beneficiarii care renunţă la concediul de îngrijire al copilului pentru a se întoarce la serviciu, stimulentul fiind acordat doar la cerere. Conform legislaţiei în vigoare, părinţi care se întorc la muncă şi renunţă la plata indemnizaţiei pentru copil, pe lângă venitul realizat din salariu, aceştia mai beneficiază lunar, până la finalul concediului de maternitate, de stimulentul de inserţie dar şi de alocaţia copilului în valoare de 200 de lei lunar, alocaţie care se acordă până la împlinirea vârstei de doi ani a micuţilor.

În prezent la nivel de judeţ, de concediul şi de indemnizaţia de creştere al copilului beneficiază 1.781 de persoane. Dintre acestea, peste 1700, au optat pentru o varianta de concediu de doi ani.

Conform AJPIS Sălaj, din totalul beneficiarilor, 189 de persoane sunt taţi, care au ales să stea acasă să-şi îngrijească odraslele. Marea majoritate a indemnizaţiilor acordate beneficiarilor sunt în valoare de 600 de lei, însă, în prezent şapte persoane beneficiază lunar de indemnizaţie în valoare de 3.400 de lei.

Indemnizaţii necuvenite

Cu toate că cei 200 de beneficiari ai stimulentului de inserţie au anunţat instituţia cu privire la faptul că au revenit la serviciu, în acelaşi timp, 22 de persoane s-au întors la muncă şi pe lângă salariul realizat au primit şi banii

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°