După 11 ani petrecuți cu corporatiștii din publicitate, Octavian Segărceanu și-a luat lumea-n cap în 2008: și-a zis Sega și a plecat într-o călătorie inițiatică taman în India, ca să caute sensul vieții. S-a întors însă în țară cu niște povești despre Osho, Buddha și călugări pe care le-a trecut pe foaie. De ce nu vor călugării budiști o Catedrală a Integrării în Nirvana, puteți să citiți mai jos.

Reporter: Namaste (sper că am zis corect), Sega! Să începem cu începutul: ce înseamnă acest „namaste“, care dă și titlul trilogiei tale?

Sega: Namaste, Radule! Dacă ai pus accentul pe „e“, ai zis cum trebuie. Namaste e un salut străvechi, provenind din două cuvinte în limba sanscrită: nama și te, „mă închin ție“ în traducere. Nama înseamnă „ceea ce nu îmi aparține“ și reprezintă renunțarea la propriul eu în fața celui pe care îl saluți înclinându-te ușor, cu palmele împreunate în dreptul inimii. „Mă închin divinității din tine“ sau „mă închin lui Buddha (adică Celui Treaz) din tine“, „lumina din mine recunoaște lumina din tine“ sau „divinitatea din mine salută divinitatea din tine“ sunt tot atâtea interpretări pentru Namaste.

Ai plecat din România în India în 2008, deși aveai un job bun: ai lucrat 11 ani în publicitate. La o adică, mulți tineri de la noi ar considera că și-au găsit sensul vieții cu o asemenea slujbă. De ce ai plecat? Te-ai săturat de corporație și aveai chef de ceva mai simplu, ori ai plecat în căutarea sensului vieții?

Negăsind sensul vieții în publicitate, l-am căutat mai departe. Hăt departe. Nu a fost o tentativă de down-shifting, ci o dovadă de soul-drifting.

În România se consumă foarte multă literatură esoterică despre India și există și mulți oameni care fac yoga. Ai citit ceva de acest gen înainte să pleci, practicai yoga, sau te-ai dus, cum zice o vorbă românească, pe nepusă masă?

Nu practicasem yoga, nu citisem