Traian Băsescu a declarat, luni, că Executivul a făcut presiuni asupra CSAT prin implicarea instituţiei în procesul de privatizare a CFR Marfă.
"Guvernul a presat în crearea unui precedent - implicarea CSAT în procese de privatizare. Cred că mai bine se făceau presiuni pe câştigător să vină cu banii. Nu înţeleg de ce a fost preferată soluţia implicării în dezbatere publică a unei instituţii fără atribuţiuni, când cel care are atribuţiuni să aducă banii era câştigătorul declarat şi tot lăudat şi de fostul ministru al Transporturilor şi de premierul Victor Ponta. Au declarat licitaţia de privatizare un succes şi trebuia materializat succesul. Constat că unii politicieni ajung să fugă de succes", a afirmat şeful statului la Palatul Cotroceni, transmite Agerpres.
Vă redăm în continuare principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:
“CSAT nu poate aviza vânzări de pachete de acţiuni de niciun fel. Dacă premierul vrea să rămână în aer şi licitaţia şi amgajamentele, e treaba dânsului. Dacă Guvernul nu continuă procedura din cauza lui, GFR va cere daune Guvernului. Dacă aş fi prim-ministru aş accelera procedurile la maxim.”
“Guvernul îmi cere s-o fac pe primul ministru, dar nu pot.”
“CSAT nu are atributul de a verifica Guvernul. Controlul asupra Guvernului îl exercită Parlamentul. Niciodată nu s-a făcut control al Guvernului din partea CSAT-ului.”
“CSAT are următoarele atribuţii: avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind securitatea naţională. Ce am primit eu nu corespunde cu obligaţia semnalată în adresă. Eu am primit spre a fi pus pe ordinea de zi, fără să se precizeze de ce, hotărârea Guvernului pentru aprobarea condiţiilor de privatizare a contractului de vânzare CFR. Nu ştiu vreun articol care să dea dreptul CSAT să avizeze contracte de vânzare-cumpărare de companii.”
“CSAT şi-a încheia