Mai putin de jumatate dintre profesorii care s-au prezentat la examenul de titularizare de anul acesta au si reusit sa devina profesori titualari, adica au obtinut o nota peste 7.
Anul acesta, cifra este de 47,78%, cu doua procente mai mic decat anul trecut. Din aproape 30 de mii de candidati, doar 170 au obtinut nota 10.
Sunt cifre care masoara calitatea invatamantului romanesc si ne arata ce asteptari realiste putem avea de la el. In esenta, ele ne spun ca numarul profesorilor de mare calitate, cu pregatire foarte buna, este in scadere. Si de ce ar fi altfel? Asa cum cei mai buni dintre medici sunt primii care iau calea strainatatii, la fel profesorii foarte buni migreaza spre invatamantul privat sau isi schimba meseria, folosindu-si cunostintele in alte domenii decat invatamantul.
Spre catedra se mai indreapta doar putinii care intr-adevar isi doresc sa faca aceasta meserie cu orice pret sau cei care nu isi gasesc de lucru in alta parte pentru ca sunt slabuti din punct de vedere profesional. In plus, facultatile care ofera sanse mici de a profesa in afara invatamantului au cautare tot mai mica.
Avem asadar profesori tot mai putini si mai prost pregatiti. Zona cea mai lovita de aceasta involutie este desigur cea rurala. Putinele cadre didactice valoroase opteaza pentru scolile de top din marile orase. De exemplu, anul acesta din cele 170 de note de 10, 19 au fost obtinute de profesori din Bucuresti.
In orasele mici si mai ales la tara, e jale. Profesori suplinitori, ei insisi cu mari carente in educatie, predau mai multe discipline de-a valma dupa cum se pricep, din ce isi aduc aminte din scoala, pe principiul ca pentru a merge cu oile si vacile nu trebuie sa stii mai mult decat sa citesti si sa socotesti.
Copiii din mediul rural pleaca din start asadar cu un handicap foarte mare in comparatie
