Expoziţia "The Human Body", deschisă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti pe 22 martie, a fost vizitată de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut de vizitatori în circuitul muzeal românesc.
În cele aproximativ patru luni şi jumătate în care a fost deschisă publicului, expoziţia "The Human Body" a fost vizitată de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut de vizitatori pentru circuitul muzeal românesc, informează Mediafax. Expoziţia a avut peste 200 de exponate - corpuri umane reale (integrale sau secţiuni), care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor, au oferit o perspectivă unică, tridimensională, fidelă asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului trupului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează.
Exponatele au fost orezentate în oraşe din toată lumea, precum Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.
La nivel internaţional, expoziţiile produse de organizatorii "The Human Body" au atras până în prezent un public ce depăşeşte 50 de milioane de vizitatori.