Ghiță, te-aştept diseară la portiță…
Odată cu sezonul estival apare și Ghiță, așa cum ciupercile și melcii vin la set cu ploaia. Cu siguranță, Ghiță există și în afara sezonului estival, însă cu ocazia acestuia el devine evident. Se evidențiază prin intensitatea privirii pe care, probabil, și-o închipuie ca fiind cuceritoare. Ghiță este, în general, bărbat, după cum sugerează şi numele. Dar orice regulă îşi are excepţiile, şi orice natură…greşelile. Natura umană este de departe cea mai predispusă la anomalii, aşa că Ghiţă în sine este o natură aparte, la graniţă cu stadiul de mormoloc. În principiu, Ghiţă nu este agresiv. Dacă ţintuitul cu privirea nu intră la categoria agresiuni, desigur. El poate arăta oricum, de la un bătrânel sfrijit şi temător, la un hipopotam ornat cu un rânjet satisfăcut. Dacă stai la soare, el se va tupila lângă un copac pentru a te observa atent. Dacă te duci în mare, se va apropia încetişor de mal, cu mişcări de felină bătrâioară sau de pește abandonat recent pe uscat.
Dacă îl priveşti sau i te adresezi, este posibil să se fâstâcească şi să dispară, căci el preferă imaginile neînsoţite de sunete. Probabil a fost genul de copil care se uita la desene animate pe furiş, cu sonorul închis. Este la fel de probabil să se uite şi azi cu sonorul închis, chiar dacă nu la desene animate. Îmi închipui că ar fi traumatizant să mă uit la un film şi personajele să iasă din televizor şi să mă certe că mă holbez la ele, aşa că rezonez, întrucâtva, cu Ghiţă. Rezonez atât de mult încât aş fi în stare să-i iert privirile, oricât de indiscrete, cu condiţia să nu fie însoţite de deranjamente vocale. Persoanele care vorbesc cu televizorul îmi plac la fel de puţin ca acelea care ies din televizor şi încep să te dojenească.
Uneori îmi doresc să am mulţi bani şi să cumpăr reviste cu oameni tuturor celor aflaţi în nevoie. Poate că astfel s-ar obi
