Cardul e considerat inamicul nr. 1 al evaziunii fiscale. Şi nu cred să existe emisiune cu profil economic care să nu fi explicat cât de mult utilizează românii la cumpărături banii cash şi cum poate fi eliminat “flagelul” evaziunii dacă ar folosi “plasticului”. Paradoxal însă nu doar în pieţe - unde-şi vând producătorii pepenii şi cartofii - se poate face evaziune fiscală, ci şi la supermarket. E suficient ca vânzătorul să-i permită clientului să returneze marfa cumpărată...

Aşadar, cumpărătorul vine, achiziţionează un produs pentru care s-a stabilit o garanţie de trei zile, plăteşte cu cardul de credit şi apoi pleacă. În a treia zi comerciantul spune că a primit produsul care nu a corespuns garanţiei şi i-a dat clientului bani cash pentru marfa cumpărată cu cardul. După care magazinul bagă produsul pe pierderi, fiindcă era o marfă perisabilă. Şi asta pentru că - nu-i aşa ?! - supermarketul îşi respectă cumpărătorii şi le poate da garanţie la orice. La roşii şi castraveţi dacă e nevoie! Deci cu ce-l deranjează pe comerciant să facă evaziune dacă acceptă plata cu cardul?!

Dacă e cumva neclar, mai spun o dată. Comerciantul care admite plata cu cardul îşi face procedurile interne în aşa fel încât să i se poată returna marfa de la client într-un termen suficient de lung. Apoi spune că a venit cumpărătorul şi că trebuie să-i dea bani cash în contul garanţiei. Şi bineînţeles că se poate acorda garanţie pentru orice fel de marfă. E drept că la micile magazine penetrarea POS-urilor s-a lovit permanent de teama comercianţilor de a nu fi prinşi făcând evaziune fiscală. Dar se vede că, de fapt, nu-i nicio problemă şi se poate şi lichidiza semnificativ piaţa. Orice prăvălie poate accepta plata cu cardul cu condiţia să oferă garanţie produselor. Oare cei care vând mărfuri la tv tot aşa fac?

E greu de ştiut, dar e limpede că se poate utiliza „intel