IAŞI. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, unul dintre fondatorii fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat luni la Iaşi că guvernul USL va avea mari probleme din toamnă, inclusiv cu proprii parlamentari, şi că nu este exclusă formarea unui nou cabinet.
Sebastian Lăzăroiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că actualul guvern se apropie de un capăt de drum, motivând că „încep să apară eşecuri prea mari ale guvernări, care apasă asupra majorităţii USL”.
„Acest cabinet va avea probleme mari începând cu această toamnă. Sunt şi parlamentari ai USL, cum e domnul Roşca Stănescu, nemulţumiţi de modul în care guvernul îi tratează. Nemulţumiri există, iar aceste eşecuri nu pot fi ţinute sub capac. Nu mai poţi să spui că Băsescu e de vină pentru CFR Marfă, sau că n-am făcut regionalizarea din cauza şefului statului. Nu-i crede lumea. Şi nu-i mai cred nici parlamentarii lor. S-ar putea să avem un alt cabinet”, a afirmat Lăzăroiu.
Consilierul prezidenţial a mai spus că pe plaja din Miami nu se află doar Victor Ponta, ci şi liderul PNL Crin Antonescu.
„Nu ştiu ce fac liderii USL. La Miami pe plajă nu e doar domnul Ponta, mai e un domn, Antonescu”, a declarat Lăzăroiu.
Întrebat de jurnalişti dacă are informaţii că cei doi lideri USL îşi petrec concediul împreună, Lăzăroiu a răspuns: „Miami nu e aşa mare să nu se întâlnească”.
„Cine ştie ce pun ei la cale, poate pun la cale o rocadă preşedinte-premier. Pun ei ceva la cale, nu s-au dus degeaba aşa departe, puteau să vină mai aproape”, a mai afirmat Sebastian Lăzăroiu.
La conferinţa de presă de la Iaşi au mai fost prezenţi liderii Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac şi Teodor Baconschi, dar şi preşedintele fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda.
IAŞI. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, unul dintre fondatorii fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat luni la