Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preavize de concediere pentru angajaţii de la Finanţe din Alba. Lista cu noile posturi, publicată până la sfârşitul săptămânii

Publicat in Alba24, luni 5 august 2013 ·

La Finanţele Alba au ajuns preavizele de concediere, în vederea desfiinţării posturilor şi ocupării prin concurs a celor noi. Guvernul a aprobat cele opt sedii regionale din noua structură ANAF, printre care şi Braşovul, ce va coordona activitatea Finanţelor din Alba. La nivel naţional, peste 500 de oameni nu se vor mai regăsi în noile funcţii.

La DGFP Alba, din totalul de 233 de angajați, cât are instituția în prezent, aproximativ 100 vor trece prin desfacerea contractului de muncă și, eventual, relocare la regiune sau în alte instituții. Departamentele suport – salarizare, serviciu resurse umane, contestații, contabilitate – vor fi mutate la direcția regională. O parte dintre angajaţi vor fi relocați în administrație sau în alte sectoare.

Contribuabilii mijlocii vor fi administrați direct la regională. Serviciile de inspecție fiscală vor continua să existe la nivelul județelor și nu vor fi afectate de reorganizare.

Hotărârea de guvern privind îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) generează două centre de coordonare a atribuţiilor Direcţiei de Finanţe Alba, alături de structurile ce vor fi absorbite, respectiv desfiinţate în noul sistem, adică Vama şi Garda Financiară. Astfel, un sediu regional va fi la Braşov, de coordonare a administraţiilor fiscale judeţene din Regiunea Centru, iar al doilea la Sibiu, unde va funcţiona structura regională antifraudă aferentă aceleiaşi zone.

Restructurarea ANAF va fi încheiată până la 1 septembrie, a anunţat, la sfârşitul lunii iulie, premierul Victor Ponta. Sediul regional Centru al ANAF va fi la Braşov. Astfel, activitatea DGFP Alba este arondată acestei zone. “Toate cele opt sedii ale direcţiilor finanţelor publice regionale şi antifraudă au fost aprobate. Principiul a fost acela ca administraţia fiscală regională să fie în cel mai mare oraş, care a

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 8 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°