Acţionarul majoritar al echipei de fotbal "U" Cluj, Florian Walter, a fost audiat, luni, timp de o jumătate de oră, de procurorii DIICOT Cluj, în dosarul transferurilor de la această echipă la Petrolul Ploieşti, afirmă surse judiciare, citate de corespondentul MEDIAFAX.
Surse judiciare au declarat că Florian Walter s-a prezentat, luni, la DIICOT Cluj, însoţit de un avocat, şi a fost audiat circa 30 de minute, el refuzând să facă vreo declaraţie presei.
Conform surselor citate, Walter a fost audiat în dosarul privind transferul unor jucători ai echipei de fotbal "U" Cluj la Petrolul Ploieşti, acţiune care ar fi provocat un prejudiciu de 11 milioane de euro clubului clujean.
Anul trecut, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.
La rândul său, Poliţia Română preciza că sportivii au fost înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estima că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 lei).
În 14 noiembrie 2012, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziţii la Cluj şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri şi documente.
"Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridic