Un cuplu de părinţi denaturaţi din judeţul Iaşi a săvărşit o crimă înfiorătoare. Un băiat de cinci ani a fost ucis în bătaie de tatăl vitreg. Mama copilului a încercat să-i ia apărarea concubinului criminal.
Un copil de 5 ani a murit la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" din Iaşi, unde a fost adus pe 29 iulie, cu elicpterul SMURD, mai mult mort decât viu din cauza rănilor grave la cap.
Băiatul a fost călcat în picioare de Ionel Totoi (26 de ani), un bărbat care trăia în concubinaj cu mama copilului. Motivul bătăii crunte a fost, după cum au aflat anchetatorii, că băiatul a refuzat să se tundă.
Medicii de la "Sf. Maria" au declarat decesul vineri, 2 august, iar în aceeaşi zi părintele huligan a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav. Şi mama băiatului, Elena Cioacă, este cercetată de oamenii legii pentru favorizarea infractorului. Femeia a încercat să-i ia apărarea concubinului, inventând o poveste puerilă pentru a-i păcăli pe anchetatori şi fiind preocupată mai multe să-i găsească un avocat decât să se intereseze de soarta fiului ei.
Din iunie şi până la finalul lunii iulie, Ionel Totoi, Elena Cioacă şi cei doi copii ai femeii, Andrei (5 ani) şi Felix (7 ani) au locuit în casa părinţilor mamei dintr-un sat din judeţul Vaslui. Acolo, Ionel Totoi a provocat mai multe scandaluri, i-a bătut pe membrii familiei iubitei sale fapt ce i-a determinat pe aceştia să îl alunge. Elena Cioacă şi-a urmat iubitul, cu tot cu cei doi copii, în comuna Bălţaţi din judeţul Iaşi. Acolo povestea de groază a continuat. Atât femeia cât şi copii ei erau bătuţi frecvent, mai ales când Ionel Totoi se afla în stare de ebrietate.
Aşa s-a întâmplat şi pe 29 iulie, atunci când Ionel Totoi l-a luat pe sus pe Andrei şi l-a dus într-o bucătărie. Acolo, fără niciun fel de milă, bărbatul l-a lovit pe micuţ în zona capului şi a abdomenului, până ce acesta a intra