NewsÎn cursul lunii iulie, dispecerii din punctul de comandă de la Casa Cărţii au direcţionat în teren patrulele Poliţiei Locale în 226 situaţii de încălcare a legilor şi hotărârilor de Consiliu Local în vigoare. Au fost verificate de asemenea în Baza Naţională de Date, în vederea sancţionării, un număr de 352 persoane.
S-au monitorizat cele două pieţe şi zonele adiacente lor, poliţiştii locali acţionând pentru îndepărtarea în 75 de cazuri a comercianţilor ce desfăşurau activităţi de comerţ în afara pieţelor.
Poliţia Locală Botoşani a acordat în luna iulie o atenţie deosebită Centrului Istoric şi Pietonalului Unirii, unde grupuri de tineri frecventează permanent zona. S-a acordat o atenţie aparte fântânilor din Centrul Istoric şi de pe Pietonalul Unirii, existând 13 cazuri în care s-a acționat pentru îndepărtarea minorilor care le foloseau necorespunzător. Spre deosebire de luna Iunie, când au existat 30 de astfel de cazuri, în luna precedentă numărul lor a scăzut cu aproape jumătate, datorită disciplinării părinţilor prin sancţiunile contravenţionale aplicate.
Tot în luna anterioară, poliţiştii locali au acţionat în 27 de cazuri pentru îndepărtarea şi sancţionarea contravenţională a grupurilor de persoane de etnie romă care consumau seminţe pe domeniul public, aruncând cojile pe jos.
Un alt aspect ajuns în atenţia polişiştilor locali este cel privind autovehiculele ce pătrund în Centrul Istoric şi zonele Pietonale, aplicându-se sancţiuni în 19 cazuri.
NewsÎn cursul lunii iulie, dispecerii din punctul de comandă de la Casa Cărţii au direcţionat în teren patrulele Poliţiei Locale în 226 situaţii de încălcare a legilor şi hotărârilor de Consiliu Local în vigoare. Au fost verificate de asemenea în Baza Naţională de Date, în vederea sancţionării, un număr de 352 persoane.
S-au monitorizat cele două pieţe şi zonele adi