Noul acord încheiat de România cu FMI şi Comisia Europeană poate fi un semnal pozitiv pentru investitorii străini, iar dacă autorităţile vor respecta programul de reforme ar putea face ca economia românească să aibă una din cele mai mari creşteri din UE, precizează Fondul Proprietatea.
Poziţia FP vine la scurt timp după ce Mark Mobius spunea pe blogul său că România ar putea ajunge să aibă economia cu cea mai rapidă creştere dacă implementează corect reformele agreate de FMI.
Astfel, Franklin Templeton Investment Management Limited UK, sucursala Bucureşti, în calitate de Administrator Unic şi Manager de Fond al Fondul Proprietatea, salută noul acord încheiat de autorităţi cu FMI şi CE.
Fondul Proprietatea consideră că acordurile anterioare au avut un impact semnificativ asupra stabilităţii macroeconomice obţinute de România şi că au contribuit la situarea ţării pe o traiectorie clară de creştere economică. Prin continuarea acestui acord, Guvernul demonstrează angajamentul faţă de continuarea reformelor încă necesare pentru consolidarea economiei.
"Un nou acord cu FMI este cu siguranţă o veste bună pentru România şi ar trebui să fie un semnal pozitiv pentru investitorii străini interesaţi de ţară. Considerăm că autorităţile române au luat o decizie bună prin continuarea parteneriatului şi salutăm în mod special atenţia acordată reformelor structurale de către noul acord", a declarat Greg Konieczny, Manager al Fondului Proprietatea.
El spune că pentru a avea o economie competitivă trebuie reformate întreprinderile de stat, care încă reprezintă o mare parte a economiei româneşti.
"Susţinem în totalitate orice măsură care vizează sporirea eficienţei, profitabilităţii şi transparenţei companiilor de stat. Ne bucură în mod special planurile privind listările publice ale unora dintre cele mai mari companii din România,