IICMER, mass-media şi reacţia justificat-revoltată a unei opinii publice miraculos trezită din dulcele somnuleţ de după-amiază în care s-a cufundat de ani buni din plictiseală, dar şi din neputinţă au tulburat săptămâna trecută bătrâneţile liniştite şi viaţa tihnită, generos stipendiată prin pensie de peste 3000 de de lei pe lună, a doi dintre marii torţionari comunişti din anii `50.

Pensii plătite de un stat care în decembrie 2008, prin glasul preşedintelui său, glas ce s-a făcut cu greu auzit de la tribuna forului legislativ, a condamnat comunismul, dar care a uitat ori s-a făcut că uită că acestei necesare condamnări trebuie să îi succeadă măsuri concrete în urma cărora să se facă cu adevărat dreptate. Măsuri în primul rând de natură legislativă în absenţa cărora există riscul ca povestea urâtă a vieţii în lux şi bunăstare unor profesionişti ai crimei şi ai terorii, aşa cum au fost Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, sau Ion Ficioru, ex-comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, să rămână doar un pasionant şi trecător subiect de presă ca atâtea altele care au fost dezbătute intens preţ de maximum o săptămână spre a fi uitate cu firescul cu care s-au uitat atâtea în ultimii 23 de ani în ţara în care se face politică cu sufletul la gură şi în lumina reflectoarelor mai mult decât cu capul pe umeri şi cu mintea în cap.

Cazurile Alexandru Vişinescu şi Ion Ficioru sunt, fără doar şi poate, şi revoltătoare, dar şi interesante în sine. Însă dincolo de dezgustătoarea, terifianta lor realitate, ele readuc în prim-plan problemele niciodată rezolvate, deconturile niciodată predate, conturile niciodată închise ale raporturilor nu doar ale clasei politice, ci şi ale unei întregi naţiuni cu un trecut insuficient investigat, clarificat, repertoriat şi care, iată, se răzbună periodic prin fantomele sale. Fantome care nu se limi