ACS Poli a bătut Mediaşul cu 2-1. Timişoara a rămas neînvinsă şi, cu şapte puncte din nouă posibile, ocupă locul doi în Liga I. Atacantul Szabolcs Szekely are acum cinci goluri în trei meciuri, fiind la egalitate cu Budescu în topul golgheterilor.
Este de aşteptat ca, la începutul unui sezon, o nou-promovată să dezamăgească pentru că are prea mulţi jucători de „B”. Culmea, ACS Poli are succes, în primul rând datorită unor jucători care nu vin din „B”, ci din „C”!
Prima jumătate a meciului de la Timişoara a fost plictisitoare, însă diferenţa a fost făcută cu două minute înainte de pauză. Faza golului i-a avut ca protagonişti pe Şeroni, Nanu şi Szekely. Cei trei jucau în Liga a III-a în primăvara anului trecut, dar aseară au făcut şah-mat apărarea Mediaşului.
Cu un sfert de oră înainte de final, Gazul a egalat prin Buzean, după care fundaşul stânga al gazdelor, Marovic,a fost eliminat pentru două galbene încasate în cinci minute. Cu toate acestea, ACS Poli a înscris golul victoriei, la o fază la care au contribuit tot trei jucători de la fostul Recaş: Nanu, Trandu şi Szekely.
Portughezul Jose Emilio Furtado a ajuns ieri la Timişoara, dar încă nu a semnat cu alb-negrii. Atacantul a mai jucat la CSKA Sofia, FC Porto B, Pacos Ferreira, Uniao Leiria, Panachaiki şi AEK Atena.
ECHIPELE DE START
ACS POLI: Nuno Claro - Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic - Ov. Petre - Bărbuţ, Trandu, Boldea, Nicola - S. Szekely
Rezerve: Coca, Petrovic, Keita, Poparadu, Al. Popovici, Nanu, Jorge Ruiz
Antrenor: Vali Velcea
MEDIAŞ: Pleşca - Zaharia, Muth, Markovic, Buzean - Tahar, Todea - Al. Munteanu, Bawab, C. Petre - Vitinho
Rezerve: Greab, Trtovac, Cojocnean, R. Avram, Llullaku, Ioan Şuşu, Ciucă
Antrenor: Cristi Dulca
Arbitri: M. Avram, M. Nagy, I. Radu
Sursa: Prosport.ro
ACS Poli a bătut Mediaşul cu 2-1.