Incapabilii şefi ai fotbalului românesc, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, se împung după ce TAS a anulat barajul ilegal Rapid – Chiajna. Mircea Sandu a ieşit la atac împotriva celor care au decis disputarea barajului pentru menţinerea în Liga 1, Rapid – Concordia Chiajna. Chiar dacă trebuia să blocheze prin orice mijloace încă de atunci acest baraj ilegal, Naşu aruncă acum săgeţi otrăvite în direcţia LPF, şi mai precis a lui Dumitru Dragomir, cel care a făcut tot posibilul ca Rapidul să rămână în prima divizie, şi a recurs la acest până la urmă la acest “amantlâc”.
“Este logic să punem în aplicare hotărârea TAS-ului. La Comitetul Executiv din 21 iulie am insistat pentru respectarea regulamentului şi a statutului federaţiei, şi anume că nici Rapid şi nici U Cluj nu aveau drept de participare în Liga 1. U Cluj a fost acceptată datorită deciziei TAS. S-a votat apoi acel baraj de nişte oameni incompetenţi, care au susţinut varianta cu 18 echipe. Singurul vot împotriva acestui baraj a fost votul meu, şi am documentele prin care am susţinut şi am votat împotriva propunerii de a se desfăşura barajul. Din păcate au fost 7 voturi la unul, iar majoritatea decide. Am dat drumul hotărârii aşa cum a fost ea la data respectivă. Fotbalul fără bani nu se poate, dar nici sluga televiziunii nu se poate să fii. Trebuie să ai o doză de curaj ca să iei o asemenea decize împotriva regulamentelor. Dacă mâine, un club, două sau trei rămân fără buget şi nu mai pot continua... Liga ce se face?Eu sunt de părere că trebuie să respectăm statutele şi regulamentele. Fiecare îşi asumă riscurile.Concordia va fi integrata în Liga I, urmand ca Rapidul să se înscrie in Liga a II-a”, a spus Mircea Sandu.
Dragomir aruncă pisica la Dumitru Costin
Mitică Dragomir are un tupeu fantastic şi susţine că nu el este de vină pentru disputarea barajului, ci Dumitru Costin, membru al CEx., cel