-AA+A
„Cu banii cu care ţii o echipă de sub mijlocul clasamentului în prima ligă la fotbal, la handbal poţi ajunge în grupele Ligii Campionilor” foto Mesagerul de BNInternaţionala de handbal feminin Valeria Beşe Motogna, componentă de bază a Oltchimului, vicecampioană mondială cu naţionala de senioare a României şi vicecampioană a Europei cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflându-se într-o perioadă de recuperare, a fost prezentă la Bistriţa, vineri, pentru câteva ore, împărţite cu prieteni, precum Crin Pântea, directorul general al Finanţelor bistriţene, şi cu „intruşi”, precum subsemnatul. Astfel, am reuşit să-i pasăm câteva întrebări, privind, între altele, planurile sale de viitor (în care intră şi handbalul feminin bistriţean), ne-a pasat înapoi câteva răspunsuri, într-un meci amical, zicem noi, reuşit. Apreciaţi singuri.
* Vali Beşe Motogna s-a născut la Crainimăt, şi-a început cariera handbalistică în 1990 la LPS Bistriţa, unde s-a format ca jucătoare de handbal, iar în clasa a IX-a s-a transferat la Silcotub Zalău, echipa vicecampioană naţională la senioare. Pentru activitatea sa, Primăria Şieu-Măgheruş i-a acordat, anul trecut, titlul de „Cetăţean de Onoare al comunei Şieu-Măgheruş”. A fost primul titlu de Cetăţean de Onoare al comunei.
Ce face Valeria la Bistriţa?
În primul rând, sunt într-o simplă vizită la Bistriţa, să-mi văd prietenii şi locurile natale, dar şi să mă interesez de proiectul handbalistic ce îmi poartă numele. Este vorba de proiectul legat de turneul cu trofeul legat de numele meu. Anul trecut a fost demarată prima ediţie a competiţiei „Trofeul Valeria Beşe Motogna”, urmând ca anul acesta să aibă loc ediţia a II-a.
Unde joacă acum Valeria?
Momentan nu am contract cu nicio echipă. Sunt în recuperare şi am o pauză mai lungă, dar mai mult ca sigur voi continua încă două sezoane la Zalău.
Când vei reveni