Circa 80 de muncitori lucrează de zor pentru a construi noul spaţiu de agrement din Motru. Autorităţile locale şi-au propus ca toamna aceasta să finalizeze lucrările la acest amplasament. După ce construcţia va fi gata, motrenii se vor putea bucura de două bazine de înot, terenuri de fotbal, de volei şi de tenis. Mai mult, va fi înfiinţată şi o scenă pentru spectacole în aer liber, deasupra clădirii administrative a spaţiului de agrement.
Câteva zeci de cetăţeni din Motru şi-au găsit un loc de muncă la construcţia spaţiului de agrement din localitate. Lucrările pentru implementarea acestui proiect avansează repede, ca atare autorităţile locale estimează că în toamnă construcţia va fi recepţionată. „Se lucrează la el la ora actuală , sper că până la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie să fie terminat în totalitate. Important este că firma care a câştigat licitaţia se mobilizează foarte bine şi cred că respectă termenii din contractul care l-a încheiat cu noi. Îmbucurător este că ei au angajat foarte mulţi oameni din municipiul Motru, care pe perioada derulării proiectului îşi găsesc un loc de muncă şi pot să-şi câştige existenţa de zi cu zi. La ora actuală au vreo 80 de angajaţi, din care minim 50 sunt din Motru. Pentru noi este important că pentru o perioadă aceşti oameni au de lucru” , a declarat Dorin Hanu, primarul din Motru.
Investiţie de 1 milion de euro
Investiţia se ridică la circa 1 milion de euro, jumătate din sumă reprezintă fonduri de la bugetul local, iar restul din fonduri guvernamentale. Zona va cuprinde mai multe spaţii de agrement. „Este foarte interesant, are două terenuri unul de tenis, unul de volei, un teren de fotbal, are de asemenea două bazine, unul de aproape 806 mp, unul mai mic pentru copii, de 319 mp. Are foarte multe locuri de joacă, vestiare cu apă curentă, cu apă caldă. Va fi branşat şi la sistemu