Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: Propunerea LPF, 18 echipe în Liga I, a fost făcută de incompetenţi

Publicat in Gandul, luni 5 august 2013 · ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, că propunerea LPF făcută în cadrul Comitetului Executiv al FRF, conform căreia Liga I să aibă 18 echipe în sezonul 2013/2014, a fost făcută de incompetenţi, precizând că el a votat împotriva acesteia şi împotriva barajului dintre Rapid şi Concordia.

Şeful de la Casa Fotbalului a explicat, luni, într-o conferinţă de presă, că LPF a propus în cadrul Comitetului Executiv al FRF din 6 iulie ca în Liga I să fie tot 18 echipe şi nu 17 câte au rămas după procesul de licenţiere şi după ce TAS a dat dreptate clubului Universitatea Cluj. Sandu susţine că meciul de baraj între Rapid şi Concordia, organizat pentru stabilirea celei de-a 18-a echipe în primul eşalon, nu trebuia să aibă loc şi campionatul ar fi trebuit să înceapă cu 17 echipe.

"La Comitetul Executiv din 6 iulie şi la cel de mai devreme, din 21 iunie, am militat pentru respectarea regulamentului şi al statului federaţiei, în sensul că niciunul dintre cele două cluburi nu îndeplineau condiţiile de a participa în Liga I, şi mă refer la Rapid şi la Universitatea Cluj. Universitatea Cluj a introdus acţiune la TAS şi ulterior a avut câştig de cauză. În data de 6 iulie a fost acceptată în competiţie. Tot în 6 iulie, s-a votat - şi după părerea mea nu trebuia să aibă loc acest vot - pentru că tot ce s-a pregătit la ligă ca documentaţie, după părerea mea a fost o lucrare incompetentă, făcută de persoane incompetente... S-a supus la vot, fiind opt membri prezenţi... Astăzi pot să vă spun că singurul vot împotrivă a fost votul meu, argumentat şi de documente, atât pentru 18 echipe, cât şi pentru baraj. Am susţinut şi am votat împotriva propunerii pe care a făcut-o Doru Costin, aceea de a se disputa barajul. Am votat împotriva propunerii făcute de ligă pentru 18 echipe şi am votat împotriva barajului. Din păcate, au fost şapte voturi la unu şi majoritatea deci

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 2 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 58 minute
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

George Simion, primit cu entuziasm de românii din Bruxelles. Au ieșit în stradă „să îl vadă pe viitorul președinte”

Cancan acum 53 minute
Turneul european al lui George Simion, candidatul AUR la Președinția României, a continuat – joi – la Bruxelles cu întâlniri cu responsabili europeni, dar și cu reprezentanții comunității românești din Belgia, potrivit unui comunicat de presă al for

MAE, atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Transportul public de suprafață se oprește complet în capitala Sofia

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunță cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria despre faptul că sindicatele din domeniul transportului public metropolitan de la Sofia vor desfăşura activităţi de protest

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 25 minute
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

Un ucrainean de 21 de ani a fost inculpat pentru incendiul de la casa premierului britanic Keir Starmer

Adevarul acum o ora
Poliția britanică a anunțat că un ucrainean în vârstă de 21 de ani a fost acuzat de incendiere în urma unei anchete antiteroriste privind o serie de incendii în Londra, inclusiv la locuința privată a prim-ministrului Keir Starmer.

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

vin.

7°/10°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/15°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/20°
lun.

10°/20°