Mesajul a fost trimis. Multumesc!

187 de profesori, corigenți la titularizare

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 6 august 2013 ·

Rușine!

Examenul de titularizare s-a finalizat, ieri fiind afişate şi rezultatele, înainte de contestații. Concluzia este că aproape o treime dintre dascăli au venit la examen doar ca să aibă motiv să plece de acasă, notele fiind sub cea de promovare. Sunt şi cazuri fericite, de cadre didactice care şi-au dat interesul pentru meseria pe care o practică, reuşind să obţină nota maximă, respectiv 10,00, însă doar patru profesori au reuşit asta. Un aspect îmbucurător este că, dintre cei care au promovat, majoritatea au note între 7,00 şi 10,00. Ca la orice examen, au fost şi dezastre, culmea, chiar şi la educaţie fizică şi sport sau religie, unde jumătate dintre candidaţi au reuşit să promoveze. Fizica a dat multă bătaie de cap, la această materie fiind obţinută cea mai mică notă de anul acesta la titularizare.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au precizat că procentul de promovabilitate la examenul de titularizare a fost unul bunicel, de 69,74%, peste două treimi din candidaţi reuşind să obţină note de trecere. În comparaţie cu media la nivel naţional, aceasta a fost de 79,89%, cu 10 procente peste cea de la Gorj. Potrivit inspectorului şcolar general Ion Işfan, au fost înscrişi 618 candidaţi în total, din care 431 au reuşit să promoveze. „Am avut 618 candidaţi, din aceştia 187 obţinând note sub 5,00, în timp ce 431 au promovat, cu note între 5 şi 10,00. Avem şi medii de 10,00, patru la număr, 50 de note între 9,00 şi 9,99, mai sunt 91 de note între 8,00 şi 8,99 şi 141 de note între 7,00 şi 7,99. Este un procent bun, din punctul nostru de vedere, pentru că, dacă ne uităm, sunt 286 de candidaţi care au note între 7,00 şi 10,00, ceea ce înseamnă că oamenii au învăţat. Noi am lucrat cu ei, i-am sprijinit şi se văd, zic eu, rezultatele. Au fost nişte rezultate la extreme, multe fiind fie peste 7,00 fie sub nota de trecere. Spre exemplu, doar şapt

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 29 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°