Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inedit: Cioacă e campion, Andreiana a luat aurul

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 august 2013 ·

Trei pugilişti craioveni au obţinut medalii la Campionatul Naţional de la Reşiţa. Leonard Curti (CSM Craiova) şi Irinel Olaru (SCM Bacău) au luat bronz. Maike Cioacă (SCM Bacău) a câştigat titlul naţional în acte, dar adversarul său din finală, Răzvan Andreiana, a primit centura de campion.

Campionatul Naţional de box rezervat seniorilor s-a desfăşurat săptămâna trecută la Reşiţa, sub atenta supraveghere a fostului mare campion Feri Vaştag, cu participarea celor mai buni 90 de sportivi din ţară.

Competiţia a fost dominată autoritar de clubul SCM Bacău, condus de Relu Auraş. 13 dintre cei 14 sportivi de la clubul moldovean au obţinut medalie, opt dintre ei au boxat în finală, iar şase au devenit campioni naţionali. CSM Reşiţa a avut doi campioni, CSM Ploieşti - unu şi Dinamo - unu. Una dintre finale, cea de la categoria 56 de kilograme, între craioveanul Maike Cioacă, legitimat la SCM Bacău, şi dinamovistul Răzvan Andreiana a fost controversată.

Mai precis, după disputarea celor trei reprize Cioacă a fost declarat câştigător la puncte, 2-1, dar antrenorul lui Andreiana, Gheorghe Napoleon Bonaparte, a contestat decizia. Maike a spus ieri pentru GdS că antrenorul său, Relu Auraş, a vrut să detensioneze atmosfera şi a acceptat să i se ofere medalia de aur lui Andreiana: „Eu eram primul de la clubul nostru care disputa finala şi, cum după mine clubul SCM Bacău mai avea şapte finalişti, maestrul Auraş s-a temut să nu ne facă vreo manevră. Nu are valoare contestaţia lui Napoleon, pentru că nu a fost scrisă, nu au studiat filmarea şi, de curând, AIBA a stabilit că o decizie nu mai poate fi întoarsă, cel mult se sancţionează arbitrul. A fost o înţelegere între antrenori, de ochii lumii, să-i închidă gura antrenorului lui Andreiana“. Pe prima treaptă a podiumului categoriei 56 de kilograme a urcat Andreiana, care a primit centura de campion, dar doar atât,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 27 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°