Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulantã Judetean (SAJ) Vaslui si organele de politie au intrat în alertã, la sfârsitul sãptãmânii trecute, dupã un apel la 112 prin care se solicita un echipaj medical pentru o persoanã inconstientã, care se presupunea cã ar fi încercat sã se sinucidã înghitind Furadan.
Furadanul este cunoscut ca o substantã din cea mai înaltã grupã de toxcitate. Ingerat, este neuroparalizant, ducând la deces, iar comercializarea sa este interzisã. Se pare cã femeia, de 40 de ani, din Peicani, comuna Gãgesti, a înghitit substanta toxicã dupã o ceartã cu concubinul ei. Acesta a gãsit-o inconstientã în casã si a alertat vecinii, care au chemat Ambulanta. „Initial, am solicitat un elicopter, dar pentru cã aparatul nu era disponibil, la fata locului s-a deplasat o ambulantã cu un echipaj medical. Femeia a fost stabilizatã si predatã medicilor de gardã de la Spitalul Municipal de Urgentã Bârlad“, a precizat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui. Politia a deschis o anchetã în acest caz. „S-a ridicat recipientul cu o substantã roz-rosiaticã, care, potrivit afirmatiilor bãrbatului, nu este Furadan, dar este un pesticid pe care îl foloseau în serã si care are proprietãti similare Furadanului, si s-a dispus o expertizã, pentru a se stabili cu exactitate natura substantei ingerate si dacã face parte din categoria substantelor a cãror comercializare si detinere este interzisã“, a precizat inspectorul principal de politie Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al IPJ Vaslui.
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulantã Judetean (SAJ) Vaslui si organele de politie au intrat în alertã, la sfârsitul sãptãmânii trecute, dupã un apel la 112 prin care se solicita un echipaj medical pentru o persoanã inconstientã, care se presupunea cã ar fi încercat sã se sinucidã înghitind Furadan.
Furadanul este cunoscut ca o substantã din cea mai înaltã gru