Fost jucător al echipei Steaua, Pantelis Kapetanos pare aproape să revină în tricoul roş-albastru, după ce oficialii din Ghencea au confirmat interesul, conducerea i-a dat acceptul, iar jucătorul s-a declarat tentat de ofertă.
„Dacă va fi liber, ne va interesa. Doar dacă va fi făcut liber de o comisie, ne va interesa“, a fost anunţul unuia dintre managerii Stelei, făcut la DigiSport. Laurenţiu Reghecampf a confirmat interesul: „Este un jucător de care noi ne-am interesat foarte mult. Este un atacant pe care noi îl cunoaştem, el cunoaşte Steaua, un atacant de careu, care marchează goluri.
Steaua: „Trebuie să-l luăm“
Dacă vom avea aceasta posibilitate, trebuie să-l luăm. Este foarte iubit de fanii Stelei. Şi el a jucat la un nivel foaret înalt la CFR, în grupele Champions League. Ne va ajuta foarte mult. Nu cred că vor fi probleme, aşa cum a fost primit şi Cristea aşa va fi primit şi Kapetanos. A marcat foarte multe goluri pentru Steaua şi este iubit. Va fi primit cu braţele deschise. Dacă se va face acest transfer, ne va ajuta foarte mult“.
„CFR: Kapetanos pleacă, sunt opţiuni mai bune decât el“
Transferul pare aproape de realizare, întrucât fotbalistul grec nu mai face parte din planurile lui CFR Cluj. „Mi-am dat acordul ca Pantelis Kapetanos să plece liber de contract. Nu ştiu cu cine negociază, nu ştiu dacă pleacă la Steaua. Am renunţat la el pentru că Mircea Rednic a considerat că sunt alte opţiuni mai bune pe acest post decît el. Ne-a ajutat foarte mult, însă în ultimul an nu a mai dat randament“, a menţionat finanţatorul ardelenilor, Arpad Paszkany.
Kapetanos: „Cine nu ar vrea să meargă la Steaua?“
În cele din urmă, Kapetanos este sigur, deocamdată, doar de intenţia sa de a părăsi gruparea „feroviară“: „Am zece oferte din străinătate. Vreau să plec de la CFR Cluj. Cine nu ar vrea să meargă la Steaua? Eu am cerut de o săptă